Nu există date suficiente pentru a recomanda utilizarea celei de-a treia doze a vaccinurilor anti-COVID-19, a anunţat Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) vineri, după ce două ţări importante din Uuniunea Europeană – Germania și Franța – au transmis că vor administra doza 3 persoanelor vulnerabile, începând din luna septembrie, scrie Reuters.

EMA a anunţat la jumătatea lunii iulie că are nevoie de mai multe date medicale înainte de a formula o recomandare în privinţa utilizării celei de-a treia doze, însă Germania şi Franţa, cele mai influente două ţări din UE, au decis deja să îşi continue planurile legate de administrarea dozelor de supra-rapel fără să mai aştepte decizia forului european.

Germania şi Franţa au ignorat astfel apelul lansat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a cerut miercuri un moratoriu în privinţa celei de-a treia doze până când mai mulţi oameni se vor vaccina împotriva COVID-19 la nivel global.

„Deocamdată este prea devreme să confirmăm dacă şi când o doză de supra-rapel a vaccinurilor anti-COVID-19 va fi necesară, pentru că nu avem date suficiente din campaniile de vaccinare şi din studiile aflate în desfăşurare pentru a înţelege cât timp va dura protecţia oferită de vaccinuri”, au anunţat vineri reprezentanţii EMA, conform Agerpres.

Articolul precedentContinuă dezinsecţia la Timişoara, cu o nouă etapă! Se va stropi şi la sol, şi pe cale aeriană
Articolul următorPSD face mișto fin de Alin Nica înainte de alegerile pentru președenția PNL Timiș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.