Centrul de Vaccinare al Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara, situat pe stadionul CFR, strada Nera nr. 4, în perioada 1 decembrie, ora 08.00 – 2 decembrie, ora 16.00, va fi locul de desfăşurare a unui nou maraton de vaccinare.
Maratonul este un proiect al Ministerului Apărării Naționale ce se va desfășura în șase spitale militare din țară, care sunt și centre regionale de depozitare a vaccinurilor împotriva COVID-19. Totul cu ocazia Zilei Naţionale.
Programul de funcționare al centrului de vaccinare va fi extins pe durata maratonului, asigurându-se vaccinarea doritorilor împotriva COVID-19 pe toată perioada de desfășurare a acestuia.
În cadrul maratonului sunt disponibile două fluxuri de vaccinare cu ser de la Pfizer și Johnson & Johnson, cu posibilitatea suplimentării acestora la nevoie.