După câteva zile frumoase, când termometrul a ajuns şi la 18 grade, mult peste normalul datei din calendar, vremea se va răci la sfârşit de noiembrie, mai accentuat în regiunile intracarpatice.
Cerul va fi temporar noros şi local se vor semnala precipitaţii mai ales sub formã de ploaie, iar la munte, în special la altitudini de peste 1500 m şi lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în zona montanã, dar pe arii restrânse şi la viteze mai mici şi în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 4 şi 14 grade, iar cele minime între -8 şi 3 grade, mai ridicate pe litoral, spre 6 grade. Pe spaţii mici vor fi condiţii de ceaţã.
Meteo Timișoara: 7 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 77%, Vânt: 23 km/h