O nouă razie pe șosele. Polițiștii Biroului Rutier Timișoara au acționat pe principalele artere din municipiu, pentru asigurarea unui climat de siguranță rutieră cât și pentru verificarea legalității transportului rutier de marfă și persoane.
Polițiștii au controlat 285 de autovehicule destinate transportului de marfă și 237 destinate transportului de persoane, fiind legitimate 534 de persoane și efectuate 88 de testări cu aparatul alcooltest.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 401 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea normelor rutiere conform OUG 195/2002, dintre care 56 de sancțiuni au fost aplicate pentru constatarea neregulilor privitoare la transportul de marfă și persoane și 7 sancțiuni la Legea nr. 38 din 20 ianuarie 2003 (actualizata) privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.
Totodată, a fost reținut, în vederea suspendării, 1 permis de conducere pentru conducerea sub influența alcoolului și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare pentru nedeținerea autorizației de taxi valabilă sau copie conformă valabilă.