Politia Locala Timișoara a organizat o nouă acțiune de ecologizare, la care au participat, pe bază de voluntariat, polițiști locali aflați în timpul liber, reprezentanți ai Primăriei Timișoara, ai ADID Timișoara, precum și de la societatea de salubrizare Retim. Cei 25 de voluntari au strans deșeuri abandonate de la intrarea în Timișoara de pe Calea Aradului, pe segmentul cuprins intre sens giratoriu Mahle si Decathlon, fiind ecologizat și drumul paralel cu Centura Timișoarei spre Somaco. În cadrul acțiunii a fost colectată cantitatea de aproximativ 25 mc de deșeuri amestecate, resturi de la construcții și reciclabile. Deșeurile s-au acumulat în timp, fiind abandonate de cetățenii care tranzitează zona. Astfel de acțiuni de igienizare organizate de Poliția Locală au devenit o tradiție, avand loc periodic. Prin aceste activități, polițiștii locali dar și colaboratorii care participă frecvent la ele doresc să arate că este bine să ne implicăm și altfel decat prin sancțiuni la  bunul mers al comunității în care trăim.

Articolul precedentFacultatea de Muzică și Teatru a UVT vă propune Proiectul „Mozart”, un eveniment liric prilejuit de examenul de licență al sopranei Marina Santrač
Articolul următorLucrări la rețele și spălări in zona Soarelui din Timisoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.