Astăzi, 30 martie 2023, s-a semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara.
Este vorba de un proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, destinat dezvoltării infrastructurii spitalicești în ceea ce privește asistența medicală în domeniul patologiei oncologice din Banat. Prin intermediul acestui proiect, parte a clădirii existente pe Calea Torontalului va fi demolată, urmând a fi construit și un corp nou de clădire.
Contractul în valoare de aproximativ 197 milioane de euro, a fost semnat de Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila și directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Județeană Timiș, Florentina Radu.
Prin implementarea acestui proiect, se preconizează a se rezolva importante nevoi în domeniul sănătății publice din zona de vest a țării, urmând a polariza cazurile dificile și a oferi pacienților cu patologii oncologice acces la cele mai actuale metode de tratament personalizat.