La data de 8 octombrie, polițiștii orașului Gătaia, Deta și Ciacova au desfășurat acțiuni, pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri sau alte substanțe interzise la volan, precum și pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice.

Astfel, au fost legitimate 139 de persoane și au fost verificate peste 107 de vehicule.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, atât pentru încălcarea normelor rutiere conform O.U.G 195/2022, cât și pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, conform Legii 61/1991.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 3 permise de conducere și au fost ridicate 3 certificate de înmatriculare.

În ceea ce privește creșterea gradului de siguranță rutieră, au fost testate 31 de persoane cu aparatul alcooltest.

În urma activităților desfășurate, 30 de persoane au fost conduse la sediu, în vederea amprentării și fotografierii.

Totodată, au fost constatate 3 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Articolul precedentÎn căutare de „pitBulls” de rasă! O nouă Şcoală de baschet îşi deschide porţile
Articolul următorProf. Univ. Dr. Fabio Di Lisa, de la Facultatea de Medicină a Universității din Padova – Italia, Doctor Honoris Causa al UMF „Victor Babeș” din Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.