Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara va înființa un program nou de masterat despre toxicologie, util pentru viitori specialiști care vor lupta cu flagelul drogurilor. Totul va fi posibil cu fonduri europene, deoarece se vor renova inclusiv spații educaționale.

UMFT este parteneră cu Agenția de Dezvoltare Regională Vest pentru acest program de masterat despre toxicologia substanțelor de abuz și a plantelor recreaționale. Contractul de finanțare cu bani din Programul Regional Vest a fost semnat. Se va investi în săși de curs și laboratoare, atât la Facultatea de Farmacie, cât și la cea de Medicină Dentară și Medicină Generală. În plus, se vor acorda fonduri pentru burse destinate anumitor categorii de studenți. „Într-un domeniu precum sănătatea, care se transformă constant, universitățile trebuie să-și actualizeze în permanență programele pentru a ține pasul cu nevoile și cerințele mereu în schimbare ale pieței. Investițiile pe care le realizăm în Universitatea de Medicină și Farmacie vor contribui la pregătirea a mii de studenți în laboratoare moderne, dar, mai presus de orice, vor crea și o platformă pentru dezvoltarea unei noi generații de medici profesioniști, în domenii critice pentru sănătatea publică”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

Proiectul se va derula în următorii doi ani, iar masteratul se va înființa în contextul în care creșterea consumului de droguri, mai ales în rândul tinerilor, este alarmantă în România. În 2022, 23,8% dintre cazurile ajunse la urgențe în Româania aveau la bază consumul de medicamente. „Conform Agenției Naționale Antidrog, consumul de medicamente și droguri reprezintă la nivel global o problemă majoră ce trebuie atent monitorizată. (…) Pe măsură ce consumul și abuzul de droguri, atât legale, cât și ilegale, continuă să crească, nevoia de profesioniști care să fie bine informați și calificați în acest domeniu devine din ce în ce mai importantă. Aceștia vor fi echipați cu competențele necesare pentru a identifica și gestiona cazurile de intoxicații cu diferite substanțe de abuz recreaționale. Acest lucru îi va face să devină specialiști valoroși pentru diverse instituții, inclusiv spitale, institute de medicina legală, centre de reabilitare și agenții de aplicare a legii”, spun inițiatorii proiectului din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara.

La Facultatea de Farmacie so vor moderniza și dota o sală de curs și un laborator de lucrări practice pentru disciplina de Toxicologie, Industria Medicamentului, Management si Legislație. La Facultatea de Medicină Generală și la cea de Medicină Dentară se vor moderniza și dota, de asemenea laboratoare și săli de curs, inclusiv sălile multimedia unde se studiează Anatomia și Embriologia. Se vor cumpăra materiale tehnologice,
didactice, auxiliare, IT și software, precum și cu mobilier. De asemenea, prin finanțarea de la ADR Vest 35 de studenți din medii defavorarizate vor avea sprijin pentru taxe de școlarizare și cazare, de 1000 de lei per lună, timp de un an. Pentru studenții cu dizabilități de va crea o platformă online, li se va amenaja acces în sălile de curs și se vor pregăti table interactive, laptopuri adaptate, plus grupuri sanitare adaptate.

Proiectul va avea un cost total de 2,64 de milioane de euro, dintre 2,55 reprezintă finanțare nerambursabilă.

 

 

Articolul precedentAnca Todoni rămâne în aceeași zonă a clasamentului WTA
Articolul următorMarșul Eroilor – 35 de ani de libertate. Suporterii onorează Revoluția pe 16 decembrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.