Stadionul Dan Paltinisanu in timpul meciului de liga a 2-a dintre Politehnica Timisoara si Juventus Bucuresti, sambata 19 mai 2012. ALIN MATEI/MEDIAFAXFOTO

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația la licitația organizată de Consiliul Județean Timiș pentru demolarea Stadionului ”Dan Păltinișanu”. Așadar, firma câștigătoare se poate apuca, în curând, de treabă.

SMZ Impex câștigase anterior licitația. firma e din Cluj, există din 2008, și în 2023, a avut, în medie, 30 de angajați. WBW Logistic SRL, firmă cu sediul în Remetea Mare, contestat câștigătorul licitației. ”Ne pregătim de demolarea Stadionului Dan Păltinișanu. Astăzi a fost respinsă contestația depusă de o societate care a participat la licitația organizată pentru punerea la pământ a vechii arene. Licitația a fost lansată în luna septembrie și, iată, după mai puțin de jumatate de an s-au încheiat toate procedurile. Cu alte cuvinte, am intrat în linie dreaptă cu demolarea stadionului. În zilele următoare vom semna și contractul cu firma câștigătoare care, în cel mult o lună, se va putea apuca de lucru, asta și dacă vremea va ține cu noi. Consiliul Județean va da cât mai repede ordinul de începere a lucrarilor”, a anunțat președintele CJT Alfred Simonis.

Demolare nu ar trebui să dureze maimult de un an. În tot acest timp, va trebui să se lucreze la proiectul tehnic pentru viitoarea arenă, asta dacă licitația făcută de data aceasta de compania Națională de Investiții nu va fi una cu probleme. ”Până la finalizarea demolării, sperăm să fie finalizată și licitația CNI pentru stabilirea constructorului care se va ocupa de proiectarea și execuția celei mai moderne arene din România. Durata de proiectare și execuție a noului stadion al Timișoarei ar trebui să fie de 30 de luni, fondurile fiind alocate de Guvernul României. Dezvoltăm infrastructura sportivă din Timișoara. Facem totul pentru Timiș!”, mai spune Simonis.

 

Articolul precedentPaula Romocean și-a primit oficial atribuțiile de viceprimar
Articolul următorCSC Dumbrăvița s-a reunit cu transferuri ”subțiri” după o nouă epurare de iarnă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.