Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că instituția pe care o conduce a mai dat niște bani pentru noul stadion al Timișoarei, care se construiește în Buziașului. Totul pentru ca Politehnica să joace cât mai repede acolo.

„Am plătit astăzi aproape șapte milioane de lei către Primăria Timișoara pentru lucrări efectuate la stadionul lego. De la intrarea Consiliului Județean în acest parteneriat, până în acest moment am achitat 18 milioane de lei din cele 20 pe care le-am pus la dispoziție, în funcție de ritmicitatea cu care ne-au venit solicitările dinspre primărie.

Am spus încă de la început: dacă Primăria Timișoara are nevoie, putem să suplimentăm sumele din partea CJT pentru că o astfel de investiție trebuie finalizată cât mai repede. Este un proiect prea important pentru toți timișorenii iar culoarea politică a celor care conducem instituțiile din acest județ nu contează. Interesul Timișoarei este mai presus de orice.

Lucrările la Stadionul Eroii Timișoarei au avansat într-un ritm destul de bun în ultimele săptămâni, iar constructorii dau asigurări că va fi finalizat anul acesta. Apoi se intră în faza de avizări și omologare pentru competiții. Sperăm ca de la începutul anului viitor Poli să poată juca aici meciurile de pe teren propriu până când noua arenă de peste 30.000 de locuri va fi ridicată”, a spus Simonis.

Așadar, șansele ca Poli să joace din 2026 acolo sunt nule, cel mai bun pronostic fiind primăvara lui 2027.

Articolul precedentComunicat ADID: Ce se întâmplă când arunci un tricou vechi la gunoi?
Articolul următorRecunoaștere internațională! Premiu important primit de USVT în Marea Britanie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.