SCM Timișoara s-a impus la scorul de 109-75 pe terenul lui CSM Constanța. Un scor ce nu ia pe multă lume prin surprindere, în contextul în care formația dobrogeană mai are doar doi străini.
De altfel, la acest meci, indicațiile le-au dat preponderent cei doi secunzi, Boian și Pesic. Constanța a condus în debutul sfertului și la egalarea la 11 a lui Gajic a cerut time-out, dar degeaba. Petrescu a înscris pentru 11-13, și de aici doar Timișoara a condus. Primul sfert s-a terminat cu 18-29. Gazdele au avut peste trie minute și jumătate fără punct marcat în al doilea parțial, astfel ca diferența a crescut la 36-54 la pauza mare. Nimic nu s-a schimbat după trecerea pe la vestiare, pentru ca după sfertul trei scorul să fie 57-83.
Astfel, firește, s-a depășit și suta de puncte. Gajic a fost cel mai bun marcator al ”leilor”, cu 23 de puncte, urmat de Taylor și nou-venitul Funderburk, fiecare cu 19 puncte. Au mai înscris pentru bănățeni: Vujosevic, 16 puncte, Stanciu, 12 puncte, Brodie, 6 puncte, Mirkovic, 5 puncte, Petrescu, 4 puncte, Schipor, 3 puncte, Horga, 2 puncte. Stevenson a fost cel mai bun marcator al constănțenilor, cu 29 de puncte.
Următorul meci al Timișoarei va fi în data de 25 ianaurie, acasă cu Rapid.