Ieri s-a închis oficial expoziția ”Luminile lui Caravaggio”, la Muzeul Național de Artă din Timișoara. Au fost peste 30.000 de vizitatori, cu toată că un singur tablou din cele 43 era smenat de marele pictor italian, iar restul erau opere ale altor artiști.

„Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi”, a început la 16 noiembrie. „Succesul acestei expoziții, care a atras 30.000 de vizitatori, confirmă deopotrivă necesitatea susținerii evenimentelor culturale de anvergură și apetitul crescut al publicului pentru artă. Peste 6.000 de elevi din județul Timiș, dar și din București, Baia Mare, Târgu Mureș, Brașov și chiar din Bulgaria au avut ocazia să descopere arta lui Caravaggio printr-o abordare interactivă. Felicit echipa Muzeului Național de Artă Timișoara pentru organizarea celor 80 de ateliere de mediere școlară, care au oferit tinerilor o experiență educațională valoroasă. Consiliul Județean Timiș va sprijini și pe viitor astfel de inițiative culturale”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Expoziția trebuie să se termina la 28 februarie, dar s-a mai prelungit până inclusiv la 6 martie. „Expoziția s-a bucurat de un real succes ce demonstrează că publicul din România manifestă un interes tot mai ridicat pentru marile valori ale artei europene. Suntem încântați că am putut aduce la Timișoara lucrări de o importanță excepțională și că am reușit să oferim o asemenea oportunitate educațională pentru mii de elevi. Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în această călătorie culturală!”, susține Filip Adrian Petcu, managerul Muzeului Național de Artă Timișoara.

Expoziția „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi” s-a desfășurat sub patronajul Ministerului Culturii din România și al Ministerului Culturii din Italia, și a fost realizată de Muzeul Național de Artă Timișoara, în colaborare cu Fondazione di Studi di Storia dell'Arte Roberto Longhi din Firenze și Civita Mostre e Musei din Roma.

Articolul precedentÎncă un bărbat ce transporta lemne fără a respecta toate prevederile legale, prins de poliție
Articolul următorExperți recunoscuți internațional, la UPT, despre educația deschisă și inteligența artificială în educație, la Workshop Open Education & Science Practices 2025

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.