Primăria Municipiului Timișoara a început o amenajare atât de necesară, mai ales în contextul în care și Gara de Nord a fost refăcută. Piațeta din stația de transport în comun și de taxi va fi refăcută pentru a nu arăta ca o locație de ghetto, așa cum arată, din păcate, acum.
Zona a căpătat un aspect dezolant în ultimii ani și, inclusiv spațiile comerciale de la parterul blocului din apropiere au rămas, mai mult de jumătate, goale, iar bordura araăt că dupăă bombardament. De astăzi, Societatea de Drumuri Municipale Timișoara s-a apucat de treabă. La final, pe scuarul din fața blocului turn ar urma să avem mai multă verdeață, mai multe locuri de parcare, plus o stație de transport în comun decentă. Stația de taxi va fi mutată câțiva metri mai încolo,iar o parte din asfalt va fi înlocuităcu dale. Pistele de biciclete vor ajunge până acolo, dinspre Bega, spațiul verde va avea aliniament pe bulevard, iar stația STPT va fi înlocuită.
După ce se va termina cu bulevardul, se va trece în spatele blocurilor d epe Bulevardul Dragalina, numerele 40-42. Acolo se vor demola garajele dezafectate și se vor face locuri de parcare la sol. Ulterior, înspre Bega, în spatele blocului de pe Dragalina colț cu Splaiul Nicolae Titulescu, există proiectul de parcare supra-etajată, cu două etaje. Și acolo sunt tot garaje dezafectate. Autoritățile sunt de cââțiva ani însă tot la etapa studiului de fezabilitate, după care trebuie făcut și un plan urbansitic zonal, astfel că aceea parcare sigur nu va fi gata în acest an.