O echipă  de patru elevi de la Colegiul Economic ”F. S. Nitti” din Timișoara s-a remarcat la Youth Business Summit (Summitul tinerilor din domeniul afacerilor). Concursul școlar a avut loc săptămâna aceasta la New york.

Liceul a avut o echipă de patru elevi de clasa a XI-a: Lucas Petric, Iasmina Gal, Mihnea cuț (toți trei de la profilul Tehnician în activități economice) și Olivia Oprița de la profilul urism și alimentație. Adolescenții au fost însoțiți de profesoara Olivia Jivănescu, coordonatoarea firmei de exerciuțiu pe care au reprezentat-o elevii. Standul elevilor de la ”Economic” a atras numeroși vizitatori, între care și Tom Smith președintele Virtual Enterprises International. cu ajutorul designului, discuțiilor și demonstrațiilor, elevii au atras numeroase tranzacții la standul lor.

Iasmina Gal a luat Premiul II la secțiunea Global Innovation Challenge (Provocările inovării globale), alături de coechipieri din alte șase țări. Echipa Colegiului Economic s-a remarcat prin abilitățile de comunicare, cunoștințele lor despre afaceri, abilitățile de negociere, gândirea strategică și rezistența la efort. Summitul a reunit 4000 de participanți și 600 de firme de exercițiu.

 

 

Articolul precedent30 de cadre didactice, din peste 20 de țări, au predat săptămâna aceasta la UVT
Articolul următorTimișul are un nou consilier județean. S-a plimbat prin mai multe partide

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.