Palatul Baroc, care găzduiește Muzeul Național de Artă Timișoara, va intra în renovare. De data aceasta, spre deosebire de alte lucrări din trecut, se va lucra și în curtea interioară, care arată pe alocuri jalnic.

Renovările de la interior vor include și introducerea unui lift, util atât pentru persoanele în fotoliu rulant, cât și transportul operelor de artă. se va lucra atât la mansardă, cât și la subsol.  Va exista și un spațiu pentru o cafenea culturală. Curtea va avea un acoperiș retractabil și echipamente care să permită acolo organizarea de evenimente, indiferent de sezon. Deși fațada a fost renovată în acest mileniu și arată destul de bine, cu acest prilej se vor pune în siguranță elementele cu probleme, care vor fi consolidate și restaurate.

CJT speră să obțină fonduri europene, deși actualul ciclu de finanțare se termină în 2027. „Îmi doresc să redăm accesul publicului în cele două curți ale Palatului Baroc, monument istoric de categorie A. Și mansarda Muzeului Național de Artă are nevoie de lucrări de remenajare, astfel încât să devină un spațiu util, dedicat desfășurării activităților muzeale. La subsol, prin refunzionalizarea încăperilor existente, vom obține o locație potrivită pentru evenimente și pentru o cafenea culturală. Cred că putem pune în valoare toate clădirile din ansamblul Palatului Baroc, următorul pas fiind aplicația pentru finanțarea europeană prin ADR Vest”, spune vicepreședintele CJT Alexandru Iovescu.

În acest moment, CJT are un contract semnat pentru elaborarea documentației tehnice pentru renovare.

Articolul precedentDe miercuri, tramvaiele 2 și 7 își reiau circulația normală
Articolul următorMiercuri se oprește gazul la Giarmata Vii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.