Alexandru Iovescu a fost reales oficial pentru al doilea mandat în funcția de prim-vicepreședinte al PES activists România în cadrul Adunării Generale desfășurate recent. Reconfirmarea sa în această structură națională de conducere evidențiază sprijinul puternic din partea organizației.

Sunt onorat și plin de recunoștință că am fost reales în funcția de prim-vicepreședinte al PES activists Romania, în cadrul unei ediții memorabile a Forumului nostru Național și a Galei Premiilor Solidaritatea.

Să fii alături de peste 800 de colegi și prieteni în Palatul Parlamentului este o dovadă vie a forței noastre. Nu suntem doar cifre – suntem o comunitate de peste 10.000 de oameni implicați, care cred cu tărie în valorile europene și în puterea solidarității.

Gala de anul acesta a fost un moment special de recunoaștere pentru oameni minunați: lideri sindicali, reprezentanți ai societății civile și profesioniști care, prin munca lor, schimbă România în bine. Felicitări tuturor premianților! Voi sunteți motorul schimbărilor pozitive.
Continuăm să luptăm pentru o Europă a oportunităților și a solidarității, nu a austerității!
Mulțumesc tuturor colegilor din PES Activists Timis pentru încredere și pentru energia extraordinară. Suntem mai pregătiți ca oricând să mergem mai departe!”, a trsnamis Alexandru Iovescu, vicepreședinte CJT Timiș.

Iovescu deține și rolul de coordonator județean al PES activists Timiș (reales în 2023 pentru un mandat de 4 ani) și activează ca lider al consilierilor județeni social-democrați în cadrul Consiliului Județean Timiș.

Articolul precedentAstăzi îi sărbătorim pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel! Tradiţii şi obiceiuri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.