Remetea Mare a intrat pe circuitul localităților care caută piloți de valoare în viitor! Un pas mic pentru Federația de automobilism, un pas mare spre comunitatea din localitatea timișeană.
Pe 29 noiembrie, la Școala Gimnazială din Remetea Mare, a avut loc un moment cu totul special: Federația Română de Automobilism Sportiv, condusă de Norris Măgeanu, a venit aici cu programul “Vreau să fiu pilot”, oferindu-le copiilor demonstrații spectaculoase și o experiență pe care nu o vor uita curând.
„Am fost aleși printre puținele școli din județul Timiș datorită președintelui Agenției Naționale pentru Sport, Bogdan Matei, care a transmis personal către Norris Măgeanu că, dacă ajunge în Timiș, trebuie să treacă și pe la școala noastră — o școală frumoasă, apreciată și vizibilă în mediul online pentru tot ceea ce construim aici. Mulțumesc, de asemenea, vicepreședintelui ANS, Cosmin Tabără, pentru susținerea comunităților din județ.
Iar la Gala Campionilor, în fața a peste 600 de invitați din întreaga țară, am avut mândria ca Primăria Remetea Mare să fie premiată. Le mulțumesc tuturor celor implicați, dar și președintelui Consiliului Județean Timiș, prezent în sală, pentru investițiile constante în sport și educație — inclusiv în comunitatea noastră.
Continuăm să demonstrăm că Remetea Mare este o comună activă, vizibilă și apreciată!”, a transmis primarul Cosmin Chira.






