Spirit de comunitate. Primăria comunei Remetea Mare organizează un pelerinaj cu transport gratuit în luna iulie.
Primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a făcut anunțul. ”Cu bucurie, anunțăm că Primăria Remetea Mare, împreună cu Parohia Ortodoxă Ianova și Parohia Ortodoxă Remetea Mare, organizează un pelerinaj pe data 26 iulie. Vom vizita: Mănăstirea Săraca, Mănăstirea Sârbească Sf. Gheorghe, Mănăstirea Timișeni.
Transportul este asigurat de primărie! Vă invităm să ne însoțiți în această călătorie spirituală, pentru a ne întări credința și a simți împreună binecuvântarea locurilor sfinte. Înscrierea se face la cele două biserici.Vă așteptăm cu drag”, transmite Cosmin Chira, primarul comunei Remetea Mare.
