A ars Opera din Timișoara! Zeci de victime evacuate în toiul nopții

Spread the love

opera flacari

Un incediu puternic a cuprins azi noapte cea mai importantă clădire din centrul Timișoarei. Opera Română din capitala Banatului a luat foc. Zeci de victime au fost evacuate imediat din clădirea, care în câteva minute s-a făcut scrum.

Incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit produs sub scena Teatrului Naţional din Timişoara, iar echipajele de pompieri au pornit de urgenţă la faţa locului.

Din fericire, totul a fost o simulare de incendiu, pus la cale de mai multe echipaje de intervenție. La exerciţiu au participat 52 de subofiţeri, nouă ofiţeri, cinci autospeciale cu apă şi spumă, trei ambulanţe şi autospecială de intervenţie şi comandă. În fața Operei din Timișoara au ajuns, alături de pompieri, polițiștii, jandarmii, dar și echipajele SALVO și SMURD pentru a participa la un exercițiu care a avut ca scop testarea timpilor de reacție și modul în care echipajele intervin în cazul unui astfel de eveniment. “Este vorba despre un exerciţiu de cooperare cu forţe şi mijloace în teren, care are ca scop lichidarea unui incendiu produs sub scena teatrului. Se are în vedere evacuarea persoanelor cu forţe şi mijloace specifice”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Bogdan Mutu.

11067870_10203712725849950_979653692_o

Simularea de incendiu a durat aproximativ o oră, iar totul s-a încheiat cu bine. „ Au fost 14 pacienți, dintre care unul de cod roșu, trei de cod galben și 10 de cod verde. Niciodată nu poți să fii pregătit pentru o calamitate, dar pot să vă asigur că facem tot ce se ne stă în putință să diminuăm numărul de victime sau efectele, din perspectivă medicală, dar aici lucrurile merg mână în mână cu autoritățile locale și cu alte forțe implicate în astfel de situații”, afirmă Mihai Grecu, șeful Unității de Primiri Urgențe.

11066738_10203712729130032_1520693253_o

De asemenea, a fost instalat un punct de comandă, dar și un spital mobil, iar echipajele SALVO au realizat o simulare a unei salvări de la înălțime. “Formațiunea SALVO a participat cu multiple echipe de intervenție. Mai exact este vorba despre salvări de la înăltime, care  a lucrat cot la cot cu pompierii pentru a aduce victimele la sol în siguranță. Colegii mei au preluat victimele, transportându-le pe acestea în corturile de prim-ajutor ale ISU Banat”, spune Andrei Herman, purtător de cuvânt Formațiunea Voluntară Salvo Timișoara.

 11025604_10203712729410039_179506094_o 11078915_10203712729090031_1290023645_o 11091287_410986789068538_1729304486_n 11103575_10203712729450040_1393132333_o

11091287_410986789068538_1729304486_n 11104143_410986799068537_939254299_n

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here