Al doilea număr al revistei Heritage of Timișoara poate ajunge, de acum, în biblioteca oricărui pasionat de istorie și povești ale capitalei Banatului. Tema lui este „Vorpark”, termen poate necunoscut pentru unii dintre timișoreni. Cu siguranță însă, mulți dintre ei au auzit de Parcul Poporului, de Sinagoga din Fabric sau de CET Centru. Toate sunt situate în acea parte a Timișoarei în care, în secolul al XIX-lea, a existat „parcul din față”.

Sau Vorpark. Zona este delimitată astăzi între Piața Romanilor la vest și Parcul Regina Maria la est, iar la sud de bulevardul 3 august 1919. În sud se află atât de puțin interesantul CET Centru, însă, cândva, pe acolo trecea un braț al Begăi.

Heritage of Timișoara – Vorpark spune povestea a patru cvartale în care se găsesc unele dintre cele mai frumoase imobile din Timișoara. Revista este despre aceste clădiri, despre oamenii care le-au construit și le-au locuit, dar și despre poveștile din spatele lor. Atmosfera sfârșitului de secol XIX este recreată cu răbdare și știință, în urma unei documentări temeinic făcute, cu detalii culese din arhive sau din comunitate. Cititorul va regăsi în paginile revistei și două editoriale semnate de două personalități care nu mai au nevoie de prezentare: dr. arh. Mihai Opriș și Getta Neumann.

Revista poate fi găsită la AMBASADA, Comun Cafe, Librăria Cartea de Nisip Librăria La Două Bufnițe și Monoton.

Ce urmează? Nu vă dăm detalii, dar, pentru că în cele două numere de până acum ale revistei am acoperit câte o părticică din Elisabetin și Fabric, vin la rând, firesc, Cetatea și Iosefinul. Trebuie doar să aveți un pic de răbdare, până anul viitor.

*
Proiect organizat de Prin Banat, finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Proiect susținut de Banat IT, Girod Semnalizare și RETIM Ecologic Service SA

Parteneri: OAR / Filiala Timiş, Editura Intaglio, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș

Despre Heritage of Timișoara

Heritage of Timişoara este un proiect al Asociației Prin Banat și are ca scop promovarea patrimoniului cultural material timișorean, sensibilizarea opiniei publice asupra importanţei protejării şi conservării acestuia şi încurajarea turismului cultural în cartiere istorice ale Timișoarei. Mai multe detalii despre proiect: www.heritageoftimisoara.ro

Despre Asociația Prin Banat

Asociația Prin Banat este o organizație neguvernamentală, non-profit, ce are ca scop documentarea și promovarea valorilor locale și încurajarea turismului cultural în regiunea Banatului istoric. Printre obiectivele asociației se numără identificarea, inventarierea, documentarea și promovarea obiectivelor din cadrul patrimoniului cultural-istoric, natural și imaterial, atragerea atenției și conștientizarea în rândul comunităților asupra stării de degradare a patrimoniului cultural-istoric, încurajarea acțiunilor de cooperare culturală. Mai multe detalii: www.prinbanat.ong

Articolul precedentProiecte multimedia create de elevi și studenți, premiate la IDMSC 2022
Articolul următorVernisaj de neratat cu o ocazie specială

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.