Din acest moment, constructorul care a câștigat licitația poate începe construcția celui mai mare spital oncologic din vestul României. Timișoara devine astfel unul dintre cele mai importante centre de oncologie din țară.
„Timișoara devine astfel unul dintre cele mai importante centre de oncologie din România.
Trecem acum din faza documentelor în cea a șantierului. Nu va fi deloc simplu. Vorbim despre un spital cu o suprafață desfășurată de aproape 65.000 de metri pătrați, proiectat dupa standardul nZEB, cu un consum de energie aproape egal cu zero. Cu alte cuvinte, un proiect de o complexitate tehnică uriașă, care va schimba infrastructura medicală a întregii regiuni.
Institutul Regional de Oncologie Timișoara și Centrului pentru Mari Arși de la Spitalul Județean, aflat pe ultima sută de metri, sunt, fără îndoială, cele mai importante investiții în sănătate realizate în vestul României în ultimii 30 de ani”, transmite Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.
Sunt proiecte pe care timișenii le așteaptă de zeci de ani și care vor schimba modul în care sunt tratați pacienții.



