La data de 2 iulie 2022, în jurul orelor 22:00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Remetea Mare a avut loc un eveniment rutier.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un bărbat în vârstă de 41 de ani a condus un autoturism pe DN6 în localitatea Remetea Mare din direcția Lugoj către Timișoara, iar în dreptul imobilului Nr. 132, imobil ce aparține soacrei sale, a intrat intenționat in curtea imobilului cu scopul de a trage un semnal de alarmă, distrugând astfel stâlpul porții de acces, poarta de acces în curtea imobilului, ușa de acces în imobil precum și partea frontală a autoturismului pe care îl conducea.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1.22 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificării în baza de date a Poliției Romane, s-a constatat faptul că persoana în cauză avea dreptul de a conduce suspendat din data de 12.05.2022 pentru săvârșirea infracțiunii de „Refuzul de la prelevare de mostre biologice”
Bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui autoturism cu permisul de conducere suspendat”, “conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”, “distrugere” și “violare de domiciliu”.