Accident cu maşină, ambulanţă şi un tramvai în Piaţa Traian

Un apel la 112 a pus autorităţile pe jar, deoarece erau implicate mai multe autovehicule, printre care o ambulanţă şi un tramvai. Mai mulţi salvatori au fost trimişi la faţa locului.

„Am fost informaţi despre producerea unui accident rutier în Timişoara, Piaţa Traian, între un tramvai şi două autoturisme, dintre care o ambulanţă TopMed – transport dializa. S-a intervenit cu un Apic şi un Smurd din cadrul Detaşamentului 1, şase subofiţeri. În tramvai se aflau aproximativ 20 de persoane iar în autoturisme se aflau şoferii şi pacientul. În urma accidentului a rezultat o singură victima, conştientă care prezintă escoriaţii la nivelul feţei, preluată de către o ambulanță SMURD”, au precizat cei de la ISU Banat.

IPJ Timiş pune vina, după primele cercetări pe şoferul maşinii: „Un bărbat în vârstă de 60 de ani a condus un autoturism în Piața Traian, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un tramvai, iar în urma impactului a fost proiectat într-un alt autoturism ce circula regulamentar (ambulanţa dializa)”.

În această speţă, urmează ca oamenii legii să verifice totul şi apoi să se ia deciziile legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here