ACCIDENT provocat de o șoferiță grăbită! Trei persoane, la spital

0
29

Totul s-a întâmplat în această dimineață pe DN 68, în județul Caraș-Severin. Polițiștii din Oțelu Roșu au fost sesizați cu privire la un accident în apropierea localității Valea Bistrei.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat  că o femeie în vârstă de 22 de ani, din Gorj, a condus un autoturism dinspre Oțelu Roșu spre Hațeg, iar într-o curbă nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului, a ajuns pe contrasens unde a lovit cu partea laterală-spate un autoturism care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului, autoturismul condus regulamentar de un bărbat din Argeș, a părăsit carosabilul, oprindu-se pe câmp.

În urma accidentului, pasagerul pe locul din stânga-spate în autoturismul condus regulamentar a fost rănit grav iar conducătoarea auto și pasagerul pe locul din dreapta-față în autoturismul condus de aceasta au suferit rănit ușoare. Toate persoanele rănite au fost transportate la spitalul din Oțelu Roșu pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here