Un motocilist şi-a pierdut viaţa în judeţul Hunedoara, iar altul a fost grav rănit în Caraş-Severin, în ultimele 24 de ore.
Pe DN 66, km 207 la intersecția cu localitatea Tâmpa, judeţul Hunedoara, duminică, un bărbat în vârstă de 40 ani, în timp ce se deplasa cu motocicleta pe direcția Călan – Simeria a intrat în coliziune cu un auto Nissan.
Se pare ca motociclistul, din județul Alba, nu a mai putut evita impactul și a lovit autoturismul în partea stânga – spate, în momentul în care cel aflat la volan se încadrase pentru a vira stânga, spre localitatea Tâmpa. Medicii sosiți la fața locului au fost nevoiți sa declare decesul motociclistului (conducătorul auto nu suferit vătămări corporale).
Aseară, la ora 21.30, Poliția Orașului Bocșa a fost sesizată prin apelul 112 despre faptul că pe strada 1 Decembrie 1918 s-a produs un accident rutier, conducătorul unei motociclete fiind rănit.
Din cercetările efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că în timp ce un conducător auto de 53 de ani, din Bocșa, conducea un autoturism, pe strada 1 Decembrie 1918, în direcția Reșița, la un moment dat ar fi intenționat să vireze la stânga pe strada Teilor, moment în care a intrat în coliziune cu o motocicletă care circula pe celălalt sens, condusă de un tânăr de 19 ani din localitate.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a motociclistului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând în cazul conducătorului autoturismului o alcoolemie de 0.53 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul celuilalt rezultatul a fost 0.
Foto: arhivă