Acorduri de colaborare semnate de UPT cu instituții de învățământ superior din Germania

O importantă delegație din Germania, reprezentată la nivel academic, politic și economic, formată din reprezentanți ai mediului academic, oameni de afaceri, condusă de secretarul de stat Malte Krückels, s-a aflat miercuri, 25 mai 2022, în vizită la Universitatea Politehnica Timișoara. La sediul Bibliotecii UPT au fost semnate două acorduri de cooperare cu instituții de învățământ superior din landul Turingia.

În cadrul cuvântului de salut, rectorul UPT, Florin Drăgan, a prezentat un scurt istoric al Politehnicii timișorene, subliniind multiculturalismul orașului, dar și rolul pe care minoritatea germană l-a jucat în dezvoltarea orașului.

De asemenea, a fost realizată o prezentare a ceea ce este astăzi Universitatea Politehnica Timișoara, cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, cu o istorie și tradiții de peste un secol, care a pus bazele înființării celorlalte instituții de învățământ superior din oraș și din regiune, a dezvoltat o bază materială de invidiat, ajungând în topul universităților din România. UPT derulează programe de cooperare cu peste 400 de universități din întreaga lume, are numeroase acorduri de diplomă dublă cu instituții de învățământ superior din Germania, din Europa și din lume, iar în prezent derulează o intensă campanie de europenizare și internaționalizare a activității. Nu în ultimul rând, a fost evocată posibilitatea colaborării și în cadrul programului E³UDRES², alianța universitară europeană din care și UPT face parte.

Secretarul de stat Malte Krückels a vorbit despre importanța stabilirii unor acorduri de colaborare între parteneri din Germania și din România, atât pe zona universitară, cât și pe cea economică, în special în Timișoara, unde, pe de o parte, există și programe de studii în limba germană, iar pe de altă parte, investițiile germane sunt la un nivel ridicat.

Din partea delegației germane, Jörg Wagner, președintele Universității de Științe Aplicate Hochschule Nordhausen a prezentat instituția pe care o conduce, o universitate mică, dar foarte dinamică, cu programe de studiu și de cercetare axate pe domenii noi, de actualitate, cum sunt energiile regenerabile, economia circulară și protecția mediului, subliniind beneficiile reciproce ale unei colaborări de lungă durată cu Universitatea Politehnica Timișoara.

Claudia Hillinger, director al Departamentului de Relații Internaționale de la Universitatea „Friedrich Schiller” din Jena, a prezentat salutul președintelui instituției, subliniind colaborările punctuale începute cu circa 20 de ani în urmă, care s-ar putea extinde, existând o serie de puncte comune de interes. Evenimentul a cuprins și semnarea unui acord de cooperare (Memorandum of Understanding) cu Hochschule Nordhausen, precum și prelungirea acordului inter-instituțional Erasmus+ cu Universitatea „Friedrich Schiller” din Jena.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here