Acţiune de combatere a comerţului cu ţigări de contrabandă. Pensionari prinși în flagrant în Iosefin

Traficant şi vânzător prinşi în flagrant de jandarmii timişoreni în timpul tranzacţionării a 350 de pachete de ţigări de contrabandă, în Piaţa Iosefin din Timişoara.

Jandarmii Grupării Mobile din Timişoara au depistat ieri în flagrant doi bărbaţi care tranzacţionau 7.000 de ţigarete de contrabandă, ţigări care urmau să fie distribuite în piaţă, la vânzare. Astfel, cei doi, în vârstă de 62 de ani, respectiv 67 de ani au fost conduși la sediul unităţii de jandarmi, unde a fost reţinută întreaga cantitate de ţigări în valoare de aproximativ 3.500 lei. Bărbații s-au ales cu actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de produse de contrabandă, bunuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

Dosarele întocmite pe numele celor doi bărbaţi au fost predate spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

tigari

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here