Acțiuni în cartierele Elisabetin, Fabric, Modern și Baba Dochia. Ce nereguli au depistat polițiștii locali

Rampe clandestine de deșeuri, terenuri virane sau neîmprejmuite şi clădiri în stare avansată de degradare…Sunt doar câteva dintre problemele depistate de polițiștii locali în cartierele Elisabetin, Fabric, Modern și Baba Dochia.

Poliția Locală Timișoara a continuat și în aceste zile acțiunile în cartiere. Scopul a fost de a relaționa cu cât mai mulți cetățeni pentru a vedea care sunt problemele cu care aceștia se confruntă în zonele în care locuiesc.

De această dată, polițiștii locali au fost prezenți în cartierele Elisabetin, Fabric, Modern și Baba Dochia. În cadrul acțiunii s-a relaționat cu 163 de persoane, fiind consemnate problemele ridicate de acestea, printre care prezența persoanelor fără adăpost lângă imobile de pe str. Gh. Asachi, pe str. Zlatna și pe Bld. 3 August 1919, prezența câinilor fără stăpân pe str. Frederic Mistral și Calea Dorobanților, starea de degradare a unei clădiri de pe aceeași stradă, solicitându-se restricționarea traficului greu pe străzile limitrofe, lăsarea în libertate a câinilor cu stăpân în Parcul Poporului, grupuri de tineri care se adună în fața unui imobil de pe str. Babadag și tulbură liniștea publică.

Pe lângă problemele semnalate de cetățeni, în urma patrulărilor efectuate, polițiștii locali au mai constatat 14 de rampe clandestine de deșeuri, terenuri virane sau neîmprejmuite şi clădiri în stare avansată de degradare. De asemenea s-a constatat că pe str. Câmpului, în fața a 34 de numere de casă este împrejmuit domeniul public fără drept.  Și de această dată, problemele au fost sintetizate, urmând a se lua măsurile legale care se impun în funcție de fiecare situație în parte, iar cele ce intră în competența altor direcții din Primăria Timișoara sau altor instituții vor fi direcționate acestora.

Reamintim că polițiștii locali au acționat în săptămânile trecute și pentru a lua contact cu cetățenii din cartierele Freidorf, Dâmbovița, Aradului, Lipovei, Plopi, Kuncz, Ronaț, Mehala, Soarelui, Ciarda Roșie, Calea Șagului și Calea Girocului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here