Astăzi a avut loc o dezbatere intensă pentru proiectul de stabilire a taxelor și impozitelor timișorenilor pentru 2025. După discuții, juristul Sindicatului Liber din Primăria Timișoara, Tiberiu Negrei, face acuzații că nu s-a respectta leega.

Un prim aspect, adus în discuție și de alți intervenienți la dezbatere, a fost lipsa inițiatorului proeictului, Dominic Fritz, de la dezbatere. De altfel,e dilul a mai lipsit de la dezbaterea unor proiecte de HCL inițiate de el, tocmai pentru că în Codul Administrativ există oblgativitatea participării, dar nu si sancțiuni. Dezbaterea a fost condusă vicele Ruben Lațcău, și a mai luat cuvântul și city-managerul Matei Creiveanu. ”Primarul Municipiului Timișoara, domnul Dominic Samuel Fritz, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre nu a participat la dezbaterea publică deși era obligatoriu să participe potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (10) lit. c) din Legea nr. 52/2023 privind transparența decizională”, spune Tiberiu Negrei.

Negrei a dorit să ia cuvântul, dar acest lucru nu s-a întâmplat. ”Anterior dezbaterii publice, subsemnatul Tiberiu Negrei, în calitate de președinte al sindicatului, mi-am exprimat dorința de participare și luare de cuvânt, am fost trecut pe o listă cu persoanele care doresc să ia cuvântul la dezbaterea publică, însă luarea de cuvânt mi-a fost refuzată de Viceprimarul Municipiului Timișoara, domnul Ruben Lațcău (acesta participând și conducând dezbaterea publică), încălcându-se astfel dreptul la liberă exprimare conform prevederilor art. 7 alin. (10) lit. a) din Legea nr. 52/2023 privind transparența decizională. Precizăm că luarea de cuvânt era pentru susținerea solicitării sindicatului formulată prin adresa sindicatului nr. 757/10.12.2024, înregistrată la primărie cu nr. MTM2024-048386 din 10.12.2024”, spune Negrei.

Reprezentanții primăriei se pot apăra cu argumentul că Negrei a solicitat cuvântul doar în ziua dezbaterii. Juristul cere reluarea procedurii de dezbatere publică! ”Drept urmare, solicităm: retragerea proiectului de hotărâre menționat mai sus; organizarea unei noi dezbateri pulice la care să participe obligatoriu Primarul Municipiului Timișoara; asigurarea dreptului la liberă eprimare pentru toți participanții la dezbaterea publică care doresc să ia cuvântul”, mai spune Negrei.

Proiectul de HCL va fi supus votului consilierilor locali joi, dacă nu cumva primaurl se gândește să-l retragă.

 

Articolul precedentPrimăria ne promite o viață mai ușoară cu serviciile digitale: putem încărca documentele o singură dată
Articolul următorStudenții și cadrele didactice din UPT au experimentat viitorul mobilității electrice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.