Adăposturi improvizate ale oamenilor străzii, dărâmate de polițiștii locali

0
195

Polițiștii locali au acționat în aceste zile pentru asanarea a două locații în care au existat sesizări că locuiesc persoane fără adăpost, care făceau mizerie și creau disconfort cetățenilor. Una dintre aceste locații este pe strada Învățătorului, din zona Bucovina.

Oamenii legii au constatat că oamenii străzii au părăsit zona, dar s-a luat măsura ca, împreună cu Biroul Salubrizare din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, terenul pe care s-a strâns deșeuri să fie igienizat.

Cea de-a doua locație verificată de polițiștii locali este pe strada Taborului din cartierul Ronaț. Aici polițiștii au depistat trei persoane, cunoscute ca trăind din cerșit și căutat în pubele. Aceștia au fost preluați pentru verificări după care au fost îndrumați către localitățile de domiciliu. Și aici s-au demarat procedurile pentru igienizarea terenului.

De la începutul acestui an și până în prezent, 33 de astfel de locații în care s-au adăpostit oameni ai străzii au fost identificate de polițiștii locali, fiind ulterior salubrizate.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here