Doi adolescenți de 15, respectiv 16 ani din Timișoara au ajuns pe mâna polițiștilor!
Aceștia au fost prinși noaptea trecută de jandarmi, în zona Complexului Studențesc, după ce au tâlhărit un tânăr pe strada Michelangelo.
Victima a alertat imediat jandarmii aflați în zonă, iar cei doi suspecți au fost identificaţi în scurt timp, pe bulevardul Vasile Pârvan.
În urma verificărilor însă, jandarmii au constatat că cei doi adolescenți de 15, respectiv 16 ani, domiciliaţi în Timişoara sunt deja în vizorul Polițitie. Unul dintre ei era dat în urmărire ca fiind dispărut în împrejurări suspecte, iar cel de-al doilea avea pe numele său interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.
Cei doi au fost predaţi specialiştilor din cadrul I.P.J Timiş pentru continuarea cercetărilor.