Adrian Orza: ”Am votat pentru Timișoara, în sensul că este mai importantă ea decât o persoană”

0
216

Candidatul independent la Primăria Timișoara, Adrian Orza, si-a exercitat dreptul la vot astazi, în jurul orei 12.00. Acesta a votat la Școala Generală Nr. 25, din Calea Girocului.

Am votat pentru Timișoara, în sensul că este mai importantă ea decât o persoană, sunt importanți toți oamenii ei și am votat pentru un județ Timiș în progres, care să se dezvolte și să-și merite numele de cel mai dezvoltat județ din România, având în vedere poziția lui și resursele pe care le are”, a declarat Adrian Orza la ieșirea din secția de votare.

Adrian Orza a fost viceprimarul Timișoarei timp de 12 ani. Din 2012 și până în prezent este consilier local.

Acesta a absolvit în 1994 Universitatea Tehnică Timişoara, Facultatea de Electrotehnică, iar în 1997 a absolvit Universitatea Tehnică Timişoara, Facultatea de Management în Industrie şi Transporturi. În perioada 1995 – 2000, Adrian Orza a fost şef al biroului de marketing şi apoi director general al Fabricii de Ţigarete Timişoara, potrivit CV-ului publicat pe site-ul Primăriei Timişoara.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here