Află acum de ce fetele cuminți au de pierdut

E o vorbă veche care spune că „Fetele cuminți ajungi în rai, fetele rele ajung unde vor” . Există o sămânță de adevăr, deci citatul nu ar trebui să rămână doar o postare pusă pe Social Media. Să fii o fată cuminte în ziua de azi se traduce, în mare parte, prin a fi o fată care își refuză plăceri, distracții și ambiții pentru a face pe plac lumii. Merită un astfel de comportament?

Iată 5 motive pentru care fetele cuminți sunt în dezavantaj

1 Ele nu fac ce își doresc, rămân cu regrete

Nu e păcat să ai doar o viață și să nu poți profita de ea? Să nu faci ceea ce-ți dorești pentru că îți pasă prea mult despre ce vor crede ceilalți. Chiar crezi că merită titlul de fată cuminte care doar te oprește din a te bucura de tinerețe în modul în care îți place ție, fără a face rău nimănui?

2 Îi lasă pe alții să profite

Ți se întâmplă des să simți că ești luată de fraieră de către cei din jurul tău? E un lucru frumos că vrei să fii amabilă, respectuoasă și drăguță cu ceilalți, dar ar trebui să păstrezi atitudinea asta doar pentru cei care merită. Nu permite profitorilor și oamenilor toxici să se apropie de tine, ci ține alături doar pe cei care merită. Cunoaște-ți foarte bine valoarea și comportă-te ca atare.

3 Nu comunică ce le deranjează

Atunci când ceva nu este în regulă, ele nu pot vorbi despre ceea ce le deranjează și nu pot să se impună sau să fie asertive cu alții nici când e nevoie.

4 Nu știu ce vor sau nu sunt hotărâte să obțină ceea ce vor

Fetele cuminți de multe ori nu îndrăznesc să spere cu adevărat la visurile lor. Le e frică să riște sau să acționeze cum trebuie pentru a reuși. Uneori nu au încredere în propriile puteri, alteori se lasă dominate și influențate de alții. Cert e că într-o lume în care tupeul și ambiția sunt puternic recompensate, o fată blândă și cuminte are cel mai mult de pierdut.

5 Sunt dependente de alte persoane

Fetele cuminți au impresia că nu se pot descurca singure, lucru ce le face să devină deseori dependente de alte persoane. Independența financiară și emoțională fac o femeie de neoprit. De multe ori, femeile se feresc de a face bani pentru că le e frică de gura lumii, chiar dacă există opțiuni precum a deveni model de videochat non adult pe RichGirls-Studio.ro.

E foarte important să nu ajungi în stadiul în care să fii disperată sau dependentă de altcineva. Fetele cuminți tind să tragă chiar și de bărbații care nu le vor în viața lor și așa ajung să accepte tratamente foarte neplăcute și să sufere.

 

Așadar, nu spune nimeni că trebuie să renunți la bun-simț sau la un caracter frumos, ci doar să fii mai puțin preocupată de părerea lumii și mai mult preocupată de binele tău. Viața e scurtă și ar trebui să ți-o trăiești în funcție de ceea ce vrei tu, nu alții. 

 

Sursă foto: Pixabay.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here