Poliţiştii de imigrări au depistat în Timişoara un bărbat de 40 de ani, din Gambia, Africa, ce nu mai avea drept de ședere în România.
În urma verificărilor făcute de polițiștii de imigrări, s-a constatat că cetăţeanul străin a solicitat de azil, însă cererea sa a fost respinsă ca urmare a lipsei de fundament a invocării unei temeri de persecuție, acesta fiind obligat să părăsească țara.
Bărbatul a fost luat în custodie publică şi va fi îndepărtat sub escortă din ţară. Totodată va fi instituit consemnul de nepermitere a intrării pentru o perioadă 5 ani.
Acţiunile poliţiştilor de la Imigrări continuă şi în perioada următoare.