Albanez, oprit la frontieră în timp ce încerca să intre ilegal în țară!

Poliţiştii de frontieră din Timiș au depistat un cetăţean din Albania, care a încercat să intre ilegal în România cu intenţia a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

Cu ajutorul aparaturii de supraveghere pe timp de zi, polițiștii au observat o persoană care se deplasa pe jos, dinspre granița cu Serbia spre interiorul ţării. Persoana în cauză a fost reţinută şi deoarece nu îşi justifica prezenţa în zonă a fost dusă la sediul Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare pentru cercetări.

În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este un cetățean albanez în vârstă de 22 de ani, iar pe numele acestuia era emisă o alertă, tânărul având interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen.

Acesta a declarat că a încercat să treacă ilegal frontiera în România, cu intenţia de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

”Cetăţeanul albanez a fost preluat de autoritățile de frontieră din Serbia, pentru continuarea cercetărilor, totodată fiind instituită măsura interzicerii intrării acestuia în țară pe o perioadă de cinci ani. În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat urmând a fi luate măsurile legale care se impun”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră Timișoara.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here