ALDE Timiș: PNL dă o palmă libertății câștigate în 1989, vrea ca românii să muncească și sâmbăta!

La 30 de ani de la Revoluția din Decembrie‘89, PNL încearcă să instaureze din nou legi comunistoide, spun reprezentanții ALDE! Partidul Național Liberal a propus ca românii să muncească și sâmbăta! Concret, angajaţii să beneficieze doar de o zi de weekend, iar una să o lucreze contra cost.

Mai mulţi deputaţi şi senatori PNL au depus un proiect legislativ de modificare a Codului Muncii, astfel încât angajaţii care prestează muncă în zilele de repaus săptămânal să primească doar o compensaţie financiară iar repausul să scadă la 24 de ore.

”Rămân stupefiat la fiecare propunere legislativă aberantă a PNL-ului. Mă întreb cine a fost “mintea luminată” care a putut să gândească așa o inepție. De fapt, dacă mințile inițiatorilor acestei propuneri legislative ar fi funcționat pe baza unui raționament sănătos, nu am fi avut astăzi acest subiect pe masă. Peste 1000 de români și-au dat viața pentru libertatea noastră, la Revoluția din Decembrie 1989 iar astăzi, după 30 de ani, vine un partid, culmea, liberal, cu o asemenea propunere??!”, spune secretarul coordonator ALDE Timiș, Gabriel Toie.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here