Alina Brie, președintele Organizației de femei ALDE Timiș: “Îi întreb pe cei care au realizat videoclipul dacă și-ar îndemna copiii să-l urmărească”

0
19

Referendumul pentru familia tradițională a stârnit multe reacții controversate. De la dezbateri atât în țară, cât și în afară, redefinirea familiei în Constituție a dat frâu liber imaginației unora.

De curând în mediul virtual a apărut un filmuleț care îndeamnă la boicot, clip în care sunt folosiți minori.

ALDE solicită Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției să ia atitudine față de folosirea minorilor în clipul intitulat ”Copiii referendumului.”

”Clipul șocant pentru boicotarea referendumului, în care sunt folosiți copii nu m-a lăsat fără reacție cu atât mai mult cu cât, astăzi, celebrăm Ziua Internațională a Non-Violenței. Ca medic pediatru mă lovesc zilnic de cazuri în care copiii sunt victime, fie ai unor boli crunte, fie abuzați fizic sau psihic. Acest filmuleț nu face decât să incite și să folosească niște copilași inocenți în scopuri murdare. Conform statisticilor, în România doi copii sunt abuzați la fiecare oră. Nu putem să ne batem joc de aceste minți firave și inocente. Sigur că ne alăturăm și noi demersului vicepreședintelui ALDE, doamna deputat Steluța Cătăniciu și condamnăm alegerea nefericită a celor care au decis să folosească minori într-un clip atât de dur. Autoritatea Națională pentru Drepturile Copilului și Adopției trebuie să ia atitudine. Aceste imagini pot marca, într-un mod în care nici nu vă puteți imagina, copiii. Fac parte dintr-un partid cu viziuni liberale. Știu cât de mult înseamnă să respecți libertatea individuală și alegerile celor din jur, însă îmi doresc ca oamenii să păstreze un echilibru și să nu înțeleagă că această libertate ne dă dreptul să facem orice, chiar să ne batem joc de copiii noștri. Eu îi întreb pe cei care au făcut vidoclipul dacă și-ar îndemna copiii să-l urmărească și ce explicații le-ar oferi?”- a spus Alina Brie- Medic Specialist Medicina de Familie și Medic Pediatru Rezident și Președinte OFLDE Timiș

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here