Amenzi usturătoare pentru șoferii care blochează liniile de tramvai

0
211

Poliția Locală Timișoara a constatat, în ultima perioadă, o creștere a numărului de conducători auto care nu respectă regulile de oprire și staționare cu autovehiculele în apropierea sau pe liniile de tramvai, încurcând astfel circulația mijloacelor de transport în comun. Un astfel de caz a fost constatat zilele trecute, pe str. Gheorghe Adam, unde conducătoarea unui autoturism Skoda a staționat pe trotuar, prea aproape de liniile de tramvai, fiind încurcată circulația acestuia. Șoferița a fost sancționată conform legii cu amendă de 375 lei și 2 puncte penalizare la permis.

Un alt caz a fost constatat și pe str. Dacilor, în apropierea Pieței Badea Cârțan, unde un alt autoturism Volkswagen a oprit astfel încât tramvaiul care circula în zonă nu și-a mai putut continua cursa. Conducătorul auto a fost sancționat cu 500 lei.”Poliția Locală face un apel către conducătorii auto să respecte legislația în ceea ce privește oprirea și staționarea atât pe cât și în apropierea liniilor de tramvai împiedicându-se astfel circulația mijloacelor de transport, cât și privind blocarea căilor de acces spre și din garaje, imobile, cei depistați în această situație urmând a fi sancționați”, spune conducerea Poliției Locale Timișoara.

În ultima perioadă 12 conducători auto care au blocat liniile de tramvai au fost sancționați de polițiștii locali. De asemenea, a crescut și numărul conducătorilor auto care blochează căile de acces în curți, imobile, parcări etc, punându-i pe ceilalți conducători auto în imposibilitatea de a ieși sau intra cu mașinile din și în curțile proprii. Un număr de 173 de conducători auto depistați în această situație au fost sancționați cu amenzi în valoare de 50.315 lei.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here