ANAF: 28 februarie, termenul limită pentru depunerea formularului 205

Spread the love

Plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitelor au obligaţia să depună până pe 28 februarie, inclusiv, declaraţia privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit (formularul 205), la organul fiscal competent.

Ultima zi a lunii februarie (28 inclusiv) este data limită până la care plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitelor au obligaţia să depună declaraţia privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit – formularul 205 -, la organul fiscal competent, pentru veniturile obţinute în anul 2016, transmit reprezentanții ANAF.

Veniturile pentru care există obligația depunerii formularului 205 sunt cele din dividende, dobânzi, lichidarea unei persoane juridice, din premii, din jocuri de noroc cu impunere finală, precum și veniturile din alte surse așa cum sunt menționate la art. 114 respectiv art.117 din Codul fiscal.

Formularul 205 se depune și de către organizatorii/plătitorii de venituri din jocuri de noroc sau intermediarii/societățile de administrare a investițiilor/societățile de investiții autoadministrată, pentru veniturile pentru care nu au obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe venit, potrivit titlului IV din Codul fiscal, și anume: câștiguri/pierderi din transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum și din transferul aurului financiar, definit potrivit legii și venituri din jocuri de noroc la distanță și festivaluri de poker.

Nu au obligația depunerii declarației informative – D 205, pentru veniturile declarate în formularul 112, contribuabilii care au obligația depunerii Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate pentru fiecare beneficiar de venit.

Ca urmare, plătitorii de venituri din salarii și asimilate salariilor, din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală, din pensii, din arendare, precum și persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit/venit microîntreprindere, asociate cu persoane fizice pentru care persoanele juridice au obligația calculării reținerii și plății impozitului datorat de persoana fizică, nu depun formularul 205.

Pentru informații suplimentare contribuabilii pot apela Call Center-ul ANAF pentru Asistență Contribuabili, la nr. 031.40.39.160.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here