expo BANAT AGRALIM 2014

Fermierii din vestul ţării sunt aşteptaţi în weekend la o nouă ediţie a BanatAgralim. Evenimentul va avea loc între 29 şi 31 mai,  de la ora 13 și va cuprinde expoziții agro-alimentare, zootehnie, de meșteșuguri, cultura plantelor și de porturi populare.

Potrivit organizatorilor, o noutate a acestei ediţii este că vor fi expuse doar animale din Timiş.Totuşi, expozanţii din standuri, pe diferite domenii, provin din România, Cehia, Sovacia, Ungaria, Austria. “Sperăm că din acest an să fie mai mulți producători din domeniul produselor tradiționale. Animalele care vor fi expuse vor fi exclusiv din teritoriul județului Timiș, având în vedere problemele sanitar-veterinare. În anii trecuți s-au depistat niște boli contagioase pentru rumegătoare și acum suntem limitați în a accepta în expoziție animale din altă țară”, spune prof. Stelian Acatincăi, director general administrativ USAMVB.

Un alt punct inedit al BanatAgralim va fi o expoziţie de costume populare, unde  vor fi prezentate 80 de piese de port popular. “Această expoziție i se datorează colegului nostru, Emil Madoșea. Costumele respective sunt ale dumnealui, este pasionat de așa ceva. În holul Aulei vor fi expuse costumele”, spune rectorul USAMVB, Paul Pîrșan.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Primăria Timișoara, Consiliul Județean Timiș și Direcția Agricolă.

(Sursa foto: www.banatulmeu.ro)

Articolul precedentMăsuri pentru a preveni inundațiile din Timiș
Articolul următorProgramul “Litoralul pentru Toți”. Vezi PREŢURI ORIENTATIVE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.