Proverbial, la români se spune că de Boboteaza pe rit nou și Crăciunul pe rit vechi e cel mai frig. Iarna aceasta, cel puțin în Timiș, acest lucru nu va fi valabil, dar nu vom avea neapărat o săptămână cu un timp perfect
Luni la Timișoara va ieși și soarele și vom avea 12 grade la amiază. Finalul minivacanței va fi cu ziua de Sfântul Ion caldă, cu 14 grade, dar și cer mai închis. Miercuri, când se revine la școală, va ploua. Cu o vreme mai umedă, rămâne cald până inclusiv joi, și abia vineri începe răcirea, până la 10 grade. În al doilea weekend din 2025 va fi rece și ploios și sâmbătă și duminică, cu maxime de 3-4 grade, ca înainte de Bobotează. Ca să nu uităm că e iarnă, chiar dacă fără zăpăadă.
Nopțile vor fi mai călduroase ca cele din perioada Crăciunului și Revelionului. Nu vom mai avea temperaturi negative aproape deloc. Cel mai frig va fi miercuri dimineața, când va fi -1 grad.



