Politiștii timișeni împreună cu celelate forțe de ordine, sub autoritatea instituției prefectului, continuă acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19.
Astfel, în ultimele 24 de ore au fost desfăşurate în sistem integrat, acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.
La activităţile de verificare desfășurate ieri au participat 135 de forţe de ordine, fiind verificate 150 de societăți comerciale precum şi 98 de mijloace de transport, dintre care 30 de mijloace de transport în comun. Totodată, au fost legitimate peste 1000 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 283 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 91.100 de lei. Toate sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare.
Valoarea amenzilor este cuprinsă între 500 și 2500 de lei.
”Reamintim faptul că organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale. Scopul forțelor de ordine nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a determina toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19. Forțele de ordine vor fi permanent la datorie și nu vor tolera nicio abatere de la normele legale”, spun cei de la IPJ Timiș.
Astfel de acțiuni vor fi desfășurate în continuare pe raza județului Timiș.