Polițiștii locali acționează pentru asigurarea protecției și integrității bicicliștilor, pietonilor și celorlalți participanți la trafic nu doar prin verificările întreprinse în rândul bicicliștilor, dar și în rândul conducătorilor auto care opresc sau staționează pe pistele special amenajate destinate vehiculelor pe două roți.

De altfel, foarte mulți bicicliști semnalează frecvent aceste aspecte, prin transmiterea de zeci de sesizări telefonice sau scrise referitoare la blocarea pistelor cu autovehicule, în mai multe zone din oraș.

În ultima perioadă astfel de sesizări au fost semnalate pe străzi precum Traian Lalescu, A. Demetriade, Calea Bogdăneștilor, N. Bălcescu, C. Brâncoveanu, Calea Martirilor, Crizantemelor, Bdul Regele Carol I, C. Porumbescu etc. Polițiștii locali au aplicat, de la începutul acestui an, 574 de sancțiuni unor conducători auto care au oprit sau staționat pe pistele special amenajate pentru bicicliști în oraș.

„Reamintim că sancțiunile pentru astfel de fapte sunt între 330 și 825 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, respectiv oprire sau staționare pe piste, conform OUG 195/2002. Recomandăm astfel să se respecte legislația referitoare la oprire și staționare și să se țină cont de indicatoarele și marcajele rutiere pentru a evita sancțiunile și chiar ridicarea autovehiculelor”, conform Poliţiei Locale.

Articolul precedentSe scumpeşte din nou „gunoiul”! Mesajul RETIM
Articolul următorElisabeta Lipă a venit la Timişoara să rezolve situaţia canotajului bănăţean

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.