Aproape o mie de amenzi pentru șoferii din Timiș

amenzi-politie-Small

Au curs amenzile în Timiș pentru șoferii care nu au respectat regulile de circulație. Oamenii legii au acţionat în cadrul  campaniei preventive „SPEED”, în scopul impunerii respectării normelor legale de viteză în rândul conducătorilor auto.

Astfel, au fost aplicate 572 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care au apăsat pedala de acceleraţie. Potrivit reprezentanților IPJ, în  01.01-15.08.2015 reiese faptul că 24 de accidente, soldate cu decesul a 6 persoane şi rănirea gravă a altor 27, au avut drept principală cauză generatoare viteza nelegală şi neadaptată condiţiilor de drum. „Timp de o săptămână, poliţiştii timişeni au acţionat în cadrul  campaniei preventive „SPEED”, desfăşurată pe teritoriul tuturor celor 27 de state membre TISPOL (Organizaţia Poliţiilor Rutiere Europene), pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză”, spun reprezentanții IPJ Timiș.

Agenții au folosit echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotare, amplasate în sistem cascadă. Poliţiştii au constatat 24 de infracţiuni şi au aplicat 935 de sancţiuni conducătorilor auto care nu au respectat prevederile legale, 572 dintre acestea fiind pentru depășirea limitelor legale de viteză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here