Aquatim a pregătit un proiect de 150 de milioane de euro, fonduri nerambursabile

Spread the love

Aquatim lucrari

Aquatim  a atras o nouă finanțare nerambursabilă pentru perioada 2014-2020, în valoare de peste 150 de milioane de euro. Aceste noi fonduri vor fi direcţionate în special către localităţile mici şi mijlocii cu condiţia să aibă peste 2.000 de locuitori şi să fie membre în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Timiş.

De curând a fost punctată o etapă importantă în cadrul proiectului, şi anume, în data de 28 mai 2015 a fost semnat Contractul de servicii pentru „Asistență tehnică pentru pregătirea Aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Timiș, în perioada 2014-2020”. Valoarea contractului, fără TVA, este de peste zece milioane lei, din care 99 % sunt fonduri nerambursabile (81,48 % contribuție UE  –  Fondul European de Dezvoltare Regională și 17,52 % contribuție națională –  Bugetul de Stat), iar 1% este cofinanțare locală. În cadrul acestui contract se vor derula toate activităţile premergătoare lucrărilor de investiții (studiu de fezabilitate, asigurarea componentei de urmărire a lucrărilor pe parcursul execuţiei, din partea proiectantului) .

Fondurile necesare derulării contractului mai sus menționat sunt asigurate conform dispoziţiilor Contractului de Finanțare semnat în data de 25 mai 2015 între Ministerul Fondurilor Europene și Aquatim SA şi avizat de către Organismul Intermediar POS Mediu – Regiunea 5 (Vest-Timișoara) și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Timiș.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here