În zilele următoare se va efectua spălarea reţelei de distribuţie şi în alte localităţi, astfel: între orele 9-14, pe 7 noiembrie în Chevereşu Mare, și pe 8 noiembrie în Dragşina şi Sârbova, pe 9 noiembrie în Criciova şi Vucova, iar pe 10 noiembrie în Boldur. Pe durata lucrărilor presiunea apei va fi scăzută.
Pentru lucrări de spălare a rețelelor de distribuție, pe 7 noiembrie, între orele 9-15 se va întrerupe furnizarea apei în Ciacova, iar pe 8 noiembrie, în același interval orar se va opri apa în Cerna.
Miercuri, 8 noiembrie, între orele 8-18, la intersecția străzilor Petru Rareș și Dacilor se va executa o conectare de conducte. Lucrările fac parte din „Contractul de execuție rețele apă și canalizare Timișoara Sud – lot 2”, iar pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Rovine, Dacilor, Splaiul Nistrului, Zlatna, Bulevardul 3 August 1919, Abrud, Piața Romanilor, Ioan Dimitrie Suciu, Doctor Gheorghe Marinescu, Doctor Ernest Neumann, Academician Corneliu Micloși, Profesor Dionisie Linția, în zona Timocului, precum și la Punctele Termice de pe Timocului, Nistrului și Abrud.
În perioada 8-10 noiembrie, zilnic între orele 8-15, în Boldur se vor efectua lucrări de mentenanță la rezervorul de înmagazinare. Pe durata lucrărilor presiunea apei va fi scăzută în localitate.
Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, se recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. De asemenea, consumatorii sunt sfătuiţi să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.