Compania Aquatim lansează o nouă activitate educativă, organizată în parteneriat cu Fundația Aquatim.
Activitatea ALMA, cu mesajul „Fii liber, alege matur!” este adresată elevilor din învățământul gimnazial, din clasele a șaptea și a opta din unitățile de învățământ timișorene și din localitățile aflate în aria de operare a companiei.
Tema activității este de mare interes pentru elevi, profesori și părinți: prevenirea și gestionarea dependențelor și a devierilor comportamentale în rândul tinerilor din comunitate. Activitatea se va desfășura de două ori pe an, în lunile februarie și octombrie, la Muzeul Apei din Timișoara. Ediția I va avea în vedere prevenirea și gestionarea dependențelor (fumatul, consumul de energizante, consumul de alcool, consumul de droguri, dependența de tehnologie, dependența de social media, dependența de jocurile de noroc, dependența de a face cumpărături etc.)
Ediția a II-a se va ocupa de prevenirea și gestionarea violenței și a bullying-ului în școli.