La ultima sedinta a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canal Timiș a fost aprobata intrarea unor noi comune in randul asociatiei. Astefel de luna aceasta ADI Timis are trei noi membri. Este vorba despre comunele: Ghizela, Manastiur si Jamu Mare. In prezent pe lista asociatiei figureaza peste 70 de comune din judetul Timis.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canal Timiș s-a constituit în scopul reglementării, înfiinţării, organizării, finanţării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal sau regional, destinate înfiinţării, modernizării şi/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilităţi publice aferente serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, pe baza strategiei de dezvoltare a acestuia.

Prin contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare încheiat în data de 19.01.2010, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canal Timiș delegă dreptul de a expoata, întreține, administra, investi și furniza servicii de alimentare cu apă și de canalizare în cadrul ariei de competență teritorială a Autorității Delegante către Operatorul Regional  SC AQUATIM SA.

Articolul precedentPMP deschide lupta electorală la Checea
Articolul următorInvestiţii importante în grădiniţele din Săcălaz! Vor fi modernizate în forţă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.