Atenție! Lucrările la pasajele Jiul și Popa Șapcă vor începe simultan

pasajul jiul

Noi investiții de infrastrucură în Timișoara. Traficul va fi chiar mai aglomerat în următoarea perioadă.

Municipalitatea anunță că lucrările la pasajele Jiul și Popa Șapcă vor începe simultan. Planul inițial era ca realizarea proiectelor să se facă în etape diferite, dar primarul Nicolae Robu a decis ca șantierele să fie deschise în același timp, cu orice risc.  “Am mai cumpănit și, într-un final, așa cum mi-am asumat atâtea, și știu că pe unii îi voi nemulțumi, îmi asum în continuare demararea ambelor lucrări deodată, tocmai pentru a mai recupera din rămânerile în urmă ale orașului nostru. Când toate lucrări vor fi gata, Timișoara va însemna cu adevărat modern, va fi un oraș în care vom avea o fluență excelentă în trafic”, spune primarul Nicolae Robu.

Autoritățile locale au demarat licitația pentru desemnarea constructorului de la Pasajul Jiul, iar lucrările la cele două proiecte ar începe până la sfârșitul acestui an.  „Podul peste Jiul va fi gata în 2016, la fel ca şi lărgirea străzii Jiul la patru benzi. La Popa Şapcă mai avem nevoie de un document şi deîndată ce îl primim trebuie să dăm drumul. Am decis să îmi asum demararea în paralel a celor două lucrări. Iniţial am fost mai reţinut şi am decis ca în prima etapă să lărgim doar Popa Şapcă şi abia apoi să startăm şi lărgirea la Jiul”, completează edilul-șef.

În plus, acesta susține că va atrage mai mulţi bani pentru proiecte imediat ce UE va începe restituirea banilor aferenţi proiectelor cu finanţare europeană din ciclul financiar 2007 – 2013.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here