Au fost puse în vânzare biletele la FEST – FDR! Super selecție de spectacole românești și străine!

Mai sunt doar două săptămâni până la începerea celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești. Ediția a XXIII-a a celui mai important festival dedicat dramaturgiei și teatrului românesc în context european se află, anul acesta, sub semnul schimbării: Involuție – Revoluție – Evoluție, cuvinte care marchează felul în care societatea și, implicit, teatrul, modelează realitatea și construiesc viitorul.

Secțiunea FDR s-a construit în jurul spectacolului pe text de teatru românesc. Selecționerul Oana Borș a urmărit pentru anul acesta concentrarea pe scenele Teatrului Național din Timișoara a unei suite de spectacole valoroase pe texte românești contemporane, dezvoltate pe coordonatele date de tema festivalului. Selecția de anul acesta a acordat o atenție specială spectacolelor realizate de companii independente de teatru. În egală măsură, Naționalul timișorean va reuni nume consacrate și nume emergente ale teatrului românesc – dramaturgi, regizori, actori, dintre care amintim doar câteva: Mihaela Michailov, Alexandru Popa, Csaba Székely, George Ștefan, Bogdan Theodor Olteanu, Luminița Țîcu, Vlad Zamfirescu, Radu Apostol, Radu Alexandru Nica, Catinca Drăgănescu, Ándi Gherghe și alții.

Secțiunea FEST se dezvoltă, ca în fiecare an, prin alăturarea spectacolului de teatru cu cel de dans, cu concertul live și cu spectacolul în aer liber.

Modulul FEST al FEST-FDR2018, construit în jurul aceleiași triade, aduce la Timișoara spectacole-reper pentru spectacologia europeană contemporană, create de companii și de artiști din prima linie a teatrului european: Luk Perceval, Milo Rau, Schaubühne Berlin dar și dansul contemporan, prin prezențe consacrate – Gigi Căciuleanu, Pál Frenak, Compagnie Zahrbat. Nu în ultimul rând, FEST este o sărbătoare a spectacolului în aer liber. Spectacolele de teatru, de acrobații aeriene, de pantomimă și de păpuși vor fi completate de concertul Subcarpați.

Nu în ultimul rând, prezențe celebre ale teatrului românesc – Marcel Iureș, Maia Morgenstern, Florin Piersic jr. și nu numai – vor urca pe scenele festivalului.

Dezbateri interactive pe teme de mare interes și lansări de carte vor completa programul acestei ediții de festival.

Biletele s-au pus în vânzare la Agențiile de bilete ale Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic). Studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 50% din prețul biletelor, iar elevii beneficiază de o reducere de 75%. De asemenea, biletele vor putea fi achiziționate și online, pe www.tntimisoara.com.

Iată programul de spectacole al FEST-FDR2018:

Sâmbătă, 5 mai

Ora 19, Sala Mare Deschiderea Festivalului
10 de Csaba Székely, regia Radu Alexandru Nica (Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu / FDR)
ora 21, Parcul Civic Concert Subcarpați / FEST Outdoor

Duminică, 6 mai

ora 19, Sala 2 Familia fără zahăr de Mihaela Michailov, regia Radu Apostol (o coproducție Teatrul Mic și Centrul de Teatru Educațional „Replika”, București / FDR)
Recomandat pesla te 14 ani
ora 22, Piața Victoriei Wanted (eVenti Verticali, Italia / FEST Outdoor)

Luni, 7 mai

ora 19, Sala Mare Empire, un concept de Milo Rau (o coproducție International Institute of Political Murder, Zürcher Theater Spektakel și Schaubühne Berlin / FEST)
Recomandat peste 14 ani
ora 21, Sala 2 Numitorul comun de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu (Teatrul de Comedie București / FDR)
Recomandat peste 14 ani
ora 22, Piața Victoriei Wanted (eVenti Verticali, Italia / FEST Outdoor)

Marți, 8 mai

ora 17, Studio „Uțu” Înaintea erei noastre, un concept de Daniel Chirilă (o coproducție Teatrul LUNI de la Green Hours și Frilensăr / FDR)
Recomandat peste 10 ani
ora 19, Sala 2 Cea mai călduroasă zi din an, un spectacol de Bogdan Theodor Olteanu (o coproducție Teatrul Apollo 111 și SUB25, București / FDR)
Recomandat peste 10 ani
ora 21, Piața Victoriei Strigătele Parisului (Teatrul Masca, București / FEST Outdoor)

Miercuri, 9 mai

ora 19, Sala Mare Bucurie și fericire de Csaba Székely, regia Andi Gherghe (Teatrul 3G Târgu Mureș / spectacol în limbile română și maghiară, cu supratitrare / FDR)
Recomandat peste 14 ani

ora 21, Sala 2 Text Shop, one man show Gigi Căciuleanu; lansarea albumului Gigi Căciuleanu – Omul dans de Ludmila Patlanjoglu / FEST
ora 21, Piața Victoriei Reflection, un spectacol de Andreea Cristina Ion (Lightwave Theatre Company / FEST Outdoor)

Joi, 10 mai

ora 19, Sala Mare Sillons, coregrafia Brahim Bouchelaghem (Zahrbat Cie, Franța / FEST)
orele 18 și 21, Sala 2 Stage dogs, text de Florin Piersic jr. (inspirat de A life in the theatre de David Mamet), regia Florin Piersic jr. (Teatrul ACT, București / FDR)
Recomandat peste 16 ani
ora 21, Piața Victoriei Reflection, un spectacol de Andreea Cristina Ion (Lightwave Theatre Company / FEST Outdoor)

Vineri, 11 mai

ora 17, Studio „Uțu” Povestea păsării fără cuib de Ada Lupu, regia Iris Spiridon (Teatrul Național Iași / FDR)
ora 19, Sala Mare Mortul viu (Calea lui Prometeu) de Dejan Dukovski, regia Aleksandar Popovski (Teatrul Național Sârb Novi Sad, Serbia / spectacol în limba sârbă cu supratitrare / FEST)
ora 21, Sala 2 Shakespeare pentru Ana, un spectacol de Luminița Țîcu (Centrul de Arte Coliseum, Chișinău / FDR)
Recomandat peste 14 ani

Sâmbătă, 12 mai

ora 19, Sala Mare De ce iubim femeile, după Mircea Cărtărescu, regia Mihaela Lichiardopol (Teatrul Național din Timișoara / FDR)
Recomandat peste 18 ani
ora 21, Sala 2 Poveste din Transilvania de George Ștefan, regia Andi Gherghe (Centrul Multimedia Studio Act, Oradea / FDR)

Duminică, 13 mai

ora 19, Sala 2 UN, coregrafia Pál Frenak (Compagnie Pál Frenak, Ungaria-Franța / FEST)
Recomandat peste 16 ani
ora 20, Sala Mare Închiderea FEST-FDR2018
The Grapes of wrath / Fructele mâniei după John Steinbeck, regia Luk Perceval (NTGent, Belgia / FEST)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here